Primarul Capitalei: Vom putea realiza 1.600 de teste pe zi. Bucureștenii vin în număr mare să se testeze la toate spitalele noastre

Primarul Capitalei: Vom putea realiza 1.600 de teste pe zi. Bucureștenii vin în număr mare să se testeze la toate spitalele noastre
Publicat: 29/07/2020, 16:08
Actualizat: 29/07/2020, 16:11

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat că în București se va putea ajunge la 1.600 de teste pentru COVID-19 pe zi. Ea consideră că în acest mod „vom putea să revenim la o viață normală, cât de cât normală, în pandemie”.

Așa cum știți, încă din luna martie, din debutul pandemiei, noi am achiziționat prin ASSMB cinci aparate de testare Real Time PCR, de asemenea și extractoare, venind în sprijinul bucureștenilor pentru a putea să testăm cât mai mult, să depistăm persoanele care sunt contaminate, astfel încât acestea să poată să fie izolate și tratate dacă au simptome. Din păcate, aceleași eforturi nu au fost făcute și de către Ministerul Sănătății. Acum venim tot noi, Primăria Capitalei, prin votul consilierilor generali la propunerea primarului Capitalei și prin străduința colegilor de la ASSMB, să creștem în continuare capacitatea de testare a Capitalei, a declarat Gabirela Firea într-o conferință de presă.

Numărul de testări Covid va fi dublat

„Practic, noi până acum puteam să realizăm 800 de teste. După votul de astăzi și după achiziția aparatelor în regim de urgență Real Time PCR vom putea realiza cu extractoarele necesare 1.600 de teste pe zi. Deci, practic dorim să achiziționăm încă cinci aparate de testare Real Time PCR și, de asemenea, șapte extractoare de acizi nucleici”, a mai spus Firea.

Firea, despre importanța aparatelor de testare Real Time PCR

„Aceste aparate sunt foarte importante, pentru că în acest moment nu mai există obligativitatea internării pentru persoanele asimptomatice decât 48 de ore, dar se poate și refuza, de asemenea, în scris. De asemenea, sunt foarte multe persoane care pleacă în vacanță și au nevoie de teste recente de 72 de ore, pentru că, din nefericire, au fost declarații nesăbuite din partea unor reprezentanți ai Guvernului, care au transformat practic România într-un fel de țară foarte virusată, cea mai virusată țară europeană, și suntem pe lista neagră de călătorie a țărilor din UE.

Iată, așadar, că trebuie să ne creștem această capacitate de testare. Bucureștenii vin în număr mare să se testeze la toate spitalele noastre, firește și la clinici private cei care își permit din punct de vedere financiar. Vreau să vă rog să dați votul pentru acest proiect extrem de necesar pentru Capitală, pentru că doar așa vom putea să revenim la o viață normală, cât de cât normală, în pandemie. Vom putea să salvăm economia și, de asemenea, vom putea să salvăm multe locuri de muncă”, susține primarul general al Capitalei.

„Trebuie să ne obișnuim să trăim, să coabităm cu acest virus. Pandemia nu s-a sfârșit și cea mai importantă metodă este să testăm, să depistăm, să izolăm și să tratăm atunci când este nevoie, deci practic când sunt simptome”, a adăugat Gabriela Firea.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
NOTIFICARE pentru șoferii din România. Hârtia pe care o pot găsi direct pe PARBRIZ
Aerul condiționat devine istorie. Climatizare după o nouă tehnologie ecologica
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
„Celulele timpului” din creier ar putea fi mai cruciale decât am crezut vreodată
×